CERC

Avec Mihai Pop: du texte au sens, par la grammaire

Autor: Jean Cuisenier
Numãr: Volumul III, Numãrul 1
Download: Download PDF
Sursa: http://www.etnologie.ro/CuisenierMPop.html

Abstract (Rezumat)

With Mihai Pop, from Text to Meaning by Grammar

At the first International Congress of European Ethnology, Mihai Pop was one of those rare scholars who could casually speak French, Russian, Hungarian, English, German, Italian besides other Romanic and Slavic languages. Claude Lévi-Strauss told Jean Cuisenier during a conversation that he appreciated Mihai Pop’s knowledge and qualities as a professor and also his skill to keep the Institute of Ethnography and Folklore functioning during the communist regime. K.G. Peeters, president of the International Society of Ethnology and Folklore in 1971 said that national ethnological fields shouldn’t be exclusively researched by native researchers and especially encouraged American and Western European anthropologists to study South-Eastern European cultures in spite of difficult political conditions. Romania was privileged among other Eastern European countries as Mihai Pop had a special ability to neutralize most constraints imposed by the communist regime to ethnological research. That was how Jean Cuisenier could attend a field research in Maramures in 1973 and he could notice active local traditions and also get familiarized to Professor Pop’s scientific vision. Although he did not write many books, Mihai Pop did write several suggestive articles as he was more a professor and a guide to field research than theoretician of folk cultures.

According to Mihai Pop, ethnologists study cultures that their bearers cannot conceptualize or set into a “grammar” although they own the competence of represent those cultures. Descriptions of ethnographic fields are texts that can be interpreted differently by different informants. Texts of oral cultures involve using several languages that are combined according to implicit rules. Mihai Pop recommended that ethnologists should employ the semiotic approach when speaking about field reality and that they should consider culture as a general sign system that can be morphologically analysed (as V. Propp does) or structurally interpreted (in the manner of A.J. Greimas) in order to disambiguate them. As different from Clifford Geertz who recommended the “philological” study of “social texts” by “inter-textual” reading that would enable researchers to restore the intention or aims of the authors of those particular “texts”, Mihai Pop is convinced that ethnographic description provides readers with the best validation of their ethnological interpretation. Nevertheless, it is often impossible to validate only one interpretation of “non decidable” elements. Ethnologists/ anthropologists should as well admit that “non decidable” elements are part of their interpretation. The author of the study believes that a scientist’s most precious goal should be that his “story”/ interpretation be accepted by natives of researched cultures.

Cu Mihai Pop: de la text la sens, prin gramaticalizare

La primul Congres international de etnologie europeanã, Mihai Pop era unul dintre rarii savanti care se puteau exprima, cu aceeasi usurintã, în francezã, rusã, maghiarã, englezã, germanã, italianã, dar si în alte limbi romanice sau slave. Claude Lévi-Strauss îi mãrturisea lui Jean Cuisenier cã aprecia cunostintele si competenta profesoralã a lui Mihai Pop, precum si abilitatea lui de a face sã functioneze Institutul de Etnografie si Folclor în conditiile regimului comunist. K.G. Peeters, presedinte al Societãtii Internationale de Etnologie si Folclor în 1971, sustinea cã terenurile etnologice nationale nu apartineau exclusiv cercetãtorilor authohtoni si-i încuraja în special pe antropologii americani, dar si pe cei din Europa occidentalã, sã studieze cultura regiunilor din sud-estul continentului, cu toatã cenzura politicã la care se expuneau astfel. Printre tãrile est-europene, România detinea un loc privilegiat datoritã capacitãtii lui Mihai Pop de a neutraliza, în mare mãsurã, constrângerile impuse de regimul comunist cercetãrilor etnologice. Astfel, Jean Cuisenier mergea pe teren în Maramures în 1973 si lua contact cu traditiile locale active, însusindu-si, totodatã, viziunea stiintificã a profesorului Pop.

Cu toate cã nu a scris multe cãrti, Mihai Pop a publicat numeroase articole pline de sugestii, fiind mai mult profesor si initiator în cercetarea de teren decât teoretician sistematic al culturii populare traditionale. În viziunea lui Mihai Pop, etnologia se ocupã de acea culturã pe care purtãtorii ei nu o pot conceptualiza sau „gramaticaliza”, cu toate cã detin competenta de a o reprezenta. Descrierile terenurilor etnografice sunt texte ce pot fi interpretate diferit de informatori diferiti. La realizarea textelor din cultura oralã participã mai multe limbaje, ale cãror reguli de combinare nu sunt niciodatã explicite. Mihai Pop le recomanda etnologilor sã foloseascã, pentru a consemna realitatea de teren, perspectiva semioticã, tratând cultura ca pe un sistem general de semne ce pot fi analizate morfologic (în stilul lui V. Propp) sau structural (în maniera lui A-J Greimas), fiind astfel „dezambiguizate” cât mai mult. Spre deosebire de Clifford Geertz, care recomanda, în Interpretarea culturilor, studierea „filologicã” a „textelor sociale” prin raportarea „intertextualã” care ne-ar permite sã reconstituim intentia sau scopurile autorilor acestor „texte”, Mihai Pop sustine cã descrierea etnograficã este aceea care le oferã cititorilor suportul de validare a interpretãrii etnologice. De multe ori, însã, nu se poate valida o singurã interpretare a elementelor „indecidabile”. Etnologului/ antropologului nu-i rãmâne decât sã admitã „indecidabilul” ca parte a interpretãrii. Cea mai mare dorintã a omului de stiintã este, în opinia autorului, aceea ca „povestea” pe care o spune prin scriitura lui sã fie acceptatã de purtãtorii culturii cercetate.